Retrospectiva eforturilor și rezultatelor MAIA în 2023

Published on: V, 12/29/2023 - 14:14

29 decembrie 2023, Chișinău - Anul 2023 a fost unul al progresului și al schimbării la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, fiind marcat de o serie de proiecte, demersuri și decizii care vor influența evoluția agriculturii din Republica Moldova. Deși anul 2023 a venit la pachet cu șocurile climaterice constante; efectele războiului din Ucraina, declanșat de Federația Rusă; afectarea infrastructurii de transport și a costurilor de producție pentru producătorii și exportatorii agricoli; colapsul prețurilor la produsele agricole; majorarea prețurilor la inputurile agricole, MAIA a acordat tot sprijinul pentru ca fermierii să traverseze în siguranță aceste provocări. Printre cele mai notabile realizări ale ministerului se regăsesc următoarele:

  • Aprobarea noii politici de subvenționare care încurajează dezvoltarea fermierilor mici și mijlocii;
  • Majorarea subvențiilor până la 1.9 miliarde de lei (de la 1.1 miliarde în 2021) și distribuirea acestora pe conturile agricultorilor;
  • Rambursarea accizei la motorina utilizată în anul agricol 2023 pentru efectuarea lucrărilor în exploatațiile agricole în cuantum de până la 100%;
  • Susținerea fermierilor micro și mici prin acordarea suportului financiar din Fondul de Rezervă a Guvernului, în valoare de 200 milioane de lei - pentru cei afectați de consecințele crizelor din anul 2022;
  • Atragerea unui nou proiect de grant din partea Guvernului Japoniei în Republica Moldova în valoare de 2 milioane USD pentru procurarea fertilizanților. Acesta urmează să fie implementat începând cu anul 2024;
  • Reorganizarea structurilor din subordinea ministerului: crearea unor noi subdiviziuni de profil, cu accente pe armonizarea legislație; restructurarea AIPA prin dublarea numărului de angajați, crearea subdiviziunilor noi, optimizarea activităților de control și ajustarea structurii organizatorice pentru a corespunde standardelor UE; crearea Agenției de Îmbunătățiri Funciare; crearea Instituției Publice „Centrul pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor”; crearea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală; crearea Instituției Publice „Centrul Național de Cercetarea și Producere a Semințelor”.
  • Dezvoltarea conceptelor și inițierea procedurilor de instituire a unor entități noi: Oficiul Horticol, Camerele Agricole.
  • Elaborarea și aprobarea noului Cod Funciar – în scopul creării unui cadru legislativ nou de reglementare a relațiilor funciare adaptat la realitățile existente;
  • Elaborarea și transpunerea unui șir de acte în sectorul zootehnic, sanitar-veterinar, în sectorul vegetal și fitosanitar, pentru a pentru a oferi consumatorilor încrederea că produsele pe care le achiziționează sunt sigure, sănătoase și conforme cu cele mai înalte standarde;
  • Ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI) în valoare de 55 milioane de lei, care integrează câteva domenii de intervenție: dezvoltarea sectorului zootehnic, reabilitarea sistemelor centralizate de irigare, consolidarea capacităților instituționale de profil: AIPA, ANSA și Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală;
  • Extinderea activităților eligibile în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. La dispoziția tuturor agricultorilor sunt puse 28 milioane de euro;
  • Inițierea studiului de fezabilitate privind reabilitarea sistemelor centralizate de irigare, cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare.

 

Pentru a avea o perspectivă completă și detaliată asupra tuturor realizărilor MAIA, vă îndemnăm să accesați raportul cumulativ AICI.