În perioada 5-7 iunie 2018, la Chișinău va avea loc un atelier de instruire în domeniul managementului integrat al resurselor de apă. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ENI SEIS II East finanțat de UE și are drept obiectiv schimbul de informații în domeniul resurselor de apă - o resursă vitală pentru întreaga viață a planetei noastre, a ecosistemelor, a societății și a economiei.
La instruire participă experți în domeniul apei din Republica Moldova și ai Agenției Europene de Mediu care pe parcursul a trei zile vor evalua starea resurselor de apă din țara noastră și vor propune recomandări de elaborare, îmbunătățire a politicilor și implementarea managementului integrat al resurselor de apă în Republica Moldova.
Potrivit experților gestionarea integrată a apei necesită cooperare și schimb de informații între mai multe părți interesate. Este important să se obțină date relevante, fiabile, robuste și armonizate care să poată fi utilizate pentru a evalua starea și presiunea asupra resurselor de apă.
Informațiile solide, facilitează elaborarea unor politici solide și eficiente care să sprijine ecosistemele de apă, care servesc multor funcții importante, cum ar fi filtrarea, diluarea și stocarea apei în prevenirea inundațiilor și menținerea echilibrului climatic în vederea protejării diversității biologice.
Menționăm, instrumentul european de vecinătate al Uniunii Europene finanțează proiectul ENI SEIS II East. Proiectul implementează principiile și practicile Sistemului partajat de informații de mediu (SEIS). Proiectul se bazează pe activități de cooperare anterioare în cele șase țări ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), desfășurate în perioada 2010-2015. Scopul său este de a aprofunda relațiile UE cu cele șase țări din Parteneriatul estic și de a sprijini promovarea protecției mediului prin consolidarea guvernanței în materie de mediu. Proiectul își construiește capacitatea în domeniul evaluării biodiversității, apei, solului, aerului și mediului.
4 iunie 2018
Serviciul de informare și comunicare cu mass media al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului