Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Pentru prima dată în țara noastră a fost lansată o linie de granulare a plasticului din deșeuri

Published on: M, 11/14/2018 - 16:25

O companie specializată în domeniul colectării și reciclării deșeurilor din Republica Moldova, a lansat astăzi, prima linie de granulare a plasticului din deșeuri. La eveniment a participat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, care a vorbit despre importanța reciclării deșeurilor în contextul impactului asupra mediului și reducerii costurilor de producere a materiei prime pentru diferite industrii. 

 

”În Republica Moldova avem autorizați 36 de operatori specializați în domeniu colectării și reciclării deșeurilor, dintre aceștia 18 se ocupă doar de reciclare. Reieșind din faptul că anual producem un milion de tone de deșeuri, am avea nevoie de mai mulți operatori autorizați, pentru că reciclarea este un element important din întregul lanț al managementului deșeurilor, ce are avantaje economice și ecologice.  La nivel de autoritate publică centrală avem elaborat un nou concept de colectare și prelucrare a deșeurilor, care pune accent pe reducerea efortului financiar și uman al autorităților publice locale. Am identificat obiectivele și soluțiile optime  în acest sens, iar în perioada următoare vom spori activitățile de informare și conștientizare a populației privind colectarea separată a deșeurilor”, a menționat ministrul Nicolae Ciubuc, în cadrul evenimentului.

 

Potrivit reprezentanților companiei, pentru reciclare sunt colectate deșeurile din plastic de pe teritoriul municipiului Chișinău și a localităților din suburbie, capacitatea lunară de reciclare fiind de până la 180 de tone. Costul total al echipamentului de granulare a constituit circa 500 mii de euro.  

 

Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei Mondiale a Reciclării, marcată pe 15 noiembrie.

 

Serviciul informare și comunicare cu mass media