Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Centrul de cultură și agrement din Călărași a fost renovat

Published on: V, 01/12/2018 - 10:51

Centrul de cultură și agrement din oraşul Călărași şi „Aleea Clasicilor” din aceeași localitate au fost reparate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională,  finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Pentru reabilitarea şi reamenajarea obiectivelor au fost alocați circa ­­­2,5 mln lei.

 

Cele două obiective din raionul Călărași sunt parte a proiectul  de dezvoltare regională „Valorificarea potenţialului  turistic al regiunii de centru a R. Moldova (Raioanele Străşeni, Călăraşi, Nisporeni şi Ungheni"  ce derulează  în raioanele  Călăraşi,  Nisporeni,  Ungheni, Străşeni și are mai multe obiective.

 

Astfel, în cadrul proiectului regional urmează a fi amenajate  6 popasuri turistice cu infrastructură conexă de utilitate publică; vor fi instalate indicatoare şi panouri turistice; va fi creat un Centru Regional de dezvoltare şi promovare a Turismului, precum va fi construită o Scenă de Amfiteatru şi create 4 itinerare turistice noi în regiunea Centru.

 

Până în prezent au fost terminate lucrările pentru Centrul de cultură și agrement şi „Aleea Clasicilor” din oraşul Călărași. În acest context, un gup de specialişti în construcţie au mers la faţa locului, pentru a monitoriza lucrările efectuate, a constata calitatea acestora şi a observa dacă a fost respectat proiectul tehnic şi normele în construcţie.

 

Valoarea totală a proiectului regional este de circa 24 mln lei.

 

Informații preluate de pe www.adrcentru.md