Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Abordări publice privind elaborarea politicilor planificării teritoriale

Published on: V, 12/07/2018 - 11:22

Autoritățile centrale își propun să elaboreze politicile în domeniul planificării teritoriale, ținând cont de utilizarea durabilă a resurselor naturale. În acest context, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat o masă rotundă  în domeniul folosirii durabile a resurselor naturale privind planificarea utilizării terenurilor, desfășurat în cadrul proiectului - „Integrarea conservării biodiversitatii în Republica Moldova  în politicile de amenajare  a teritoriului și practici de utilizare a terenurilor”, realizat cu suportul GEF,  implementat de PNUD Moldova.

 

La eveniment au participat reprezentanții serviciilor raionale conexe domeniului protecției mediului, biodiversității și resurselor naturale, urbaniști, arhitecți, ingineri cadastrali, antreprenori, autoritățile publice care susțin politicile de utilizare durabilă a resurselor naturale în contextul planificării folosirii terenurilor.

 

Obiectivul evenimentului a fost de a discuta pe marginea implementării politicilor de planificare și dezvoltare durabilă a teritoriului prin practicile și experiențele inregistrate în mai multe localități, inclusiv ce ține de elaborarea politicilor, documentațiilor de amenajare a teritoriului pentru beneficiari și implementatori ai acestor proiecte.

 

Agenda mesei rotunde a inclus mai  multe subiecte cu tematici legate de politicile de amenajare a teritoriului și integrarea conservării biodiversității în acestea, prezentarea succintă cu privire la etapele de elaborare și prevederile documentelor de planificare, exemple de implementare a politicilor de conservare a biodiversității, precum și utilizarea datelor spațiale în documentația de planificare a teritoriului.

 

 

Serviciul informare și comunicare cu mass media