Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Alte două instituții bancare au devenit eligibile în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”

Published on: V, 11/15/2019 - 10:22

Urmare a deciziei Ministerului Finanțelor, Directoratului Liniei de Credit și Băncii Europene de Investiții, Moldova Agroindbank și Victoriabank au fost acceptate în calitate de parteneri financiar în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”. Astfel, horticultorii și agenții economici din domeniile conexe, ce doresc să obțină un credit preferențial pot depune dosarele de finanțare și la filialele acestor bănci.
 
 
În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale: BC ”Energbank” SA, BC ”Mobiasbancă – OTP Groupe” SA, BC ”Procredit Bank” SA și BC ”Comerțbank” SA și SA ”Banca Comercială Română Chișinău”.
 
 
Horticultorii și operatorii economici din domeniile conexe pot beneficia de finanțarea în leasing accesibilă prin intermediul BC ”Mobiasbancă – OTP Groupe ”SA.
 
 
Proiectul ”Livada Moldovei” presupune investiții de 120 milioane Euro pentru tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară în horticultură, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină, modernizarea proceselor de procesare dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele, legumele, vinurile și pomușoarele moldoveneşti.
 
 
Proiectul urmăreşte facilitarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru restructurarea lanţului valoric al sectorului horticol din Republica Moldova.
 
 
Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5000 Euro. Pot fi accesate credite de până la 5 milioane Euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. Rata dobânzii este una competitivă, de 2,9 – 4,8% pentru credite în Euro și de aproximativ 7 - 8% pentru creditele în MDL, cu o pronunțată tendință de scădere. În cadrul Proiectului sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” și facilități la
import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale, accize și TVA la importul utilajelor sau serviciilor.
 
 
În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”, Guvernul Republicii Moldova investește în reabilitarea sectorului Horticol 120 milioane Euro. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiţii. Proiectul va fi implementat de către Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului până în anul 2024.
 
 
Pentru mai multe informații contactați: 022 26 09 03/ 022 100 900