Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

16 septembrie - Ziua Internaţională pentru Protecția Stratului de Ozon

Published on: L, 09/16/2019 - 13:58

16 septembrie este Ziua internaţională pentru protecția stratului de ozon, proclamată  printr-o rezoluție a Adunării Generale ONU, în anul 1994. Astfel, fiind marcată semnarea Protocolului de la Montreal (1987) privind interzicerea substanțelor care diminuează stratul de ozon.

 

În acest an, se împlinesc 32 de ani de la semnarea Protocolului de la Montreal, cel mai eficient tratat multilateral asupra mediului pus vreodată în aplicare, un  exemplu unic de colaborare şi parteneriat internaţional pentru  protejarea patrimoniul comun al umanității şi al comunităţii mondiale.

 

Stratul protector de ozon constituie un filtru natural ce absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii și datorită căruia viaţa pe pământ a fost în siguranță pe parcursul a mii de ani.  

 

Ca urmare a accelerării dezvoltării industriale și intensificării impactului negativ al activității antropice asupra mediului, stratul de ozon a început să degradeze, fenomen caracterizat prin rarefierea ozonului în atmosferă.  Prima mare gaură în stratul de ozon a fost depistată în 1979 deasupra Antarcticii, după care a urmat o scădere continuă a nivelului de ozon la scară globală.

 

Fenomenul epuizării stratului de ozon duce la scăderea eficacității sistemului imunitar, cu apariția infecțiilor, a cancerului de piele, a cataractelor și orbirii, a arsurilor grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor, afectarea vieții marine, a planctonului etc.

 

Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen au impus statelor semnatare ale Protocolului de la Montreal renunţarea treptată la utilizarea substanţelor care distrug stratul de ozon, impunîndu-se găsirea unor soluţii acceptabile pentru înlocuirea tehnologiilor vechi, poluatoare, cu altele noi, în deplină siguranţă pentru sănătatea omului şi a mediului.

 

Republica Moldova a devenit parte la Convenţia de la Viena pentru protecţia stratului de ozon şi a Protocolului de la Montreal în anul 1996 (Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 966-XIII din 24.07.96). Ulterior, Republica Moldova a aderat la  amendamentele de la Londra, Copenhaga, Montreal și Beijing la Protocolul de la Montreal. Ratificând Convenția și Protocolul, țara și-a asumat angajamentele să respecte și să îndeplinească prevederile și restricțiile acestor instrumente internaționale.

 

Astfel, în scopul asigurării realizării angajamentelor asumate, a fost elaborat un şir de acte normative menite să reglemnteze şi să stopeze utilizarea substanţelor care distrug stratul de ozon: Regulamentul cu privire la regimul comercial şi reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon,Programul de suprimare eşalonată a hidroclorofluorocarburilor halogenate pentru anii 2016-2040 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acestuia în anii 2016-2020,Regulamentul cu privire la măsurile de reducere a emisiilor provenite de la sistemele de climatizare ale autovehiculelor, Regulamentul cu privire la stabilirea mecanismului de repartizare a contingentelor anuale pentru importul hidroclorofluorocarburilor halogenate.

 

După trei decenii de luptă a comunității mondiale împotriva distrugerii stratului de ozon au fost realizate progrese importante – gaura de ozon se micșorează continuu, iar stratul de ozon este în curs de normalizare. Conform experţilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, către mijlocul secolului, graţie Protocolului de la Montreal,  stratul de ozon ar putea să se refacă şi să atingă nivelul său de pînă la anul 1980.

 

În contextul acestei zile, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu Oficiul Ozon va organiza pe data de 17 septembrie 2019, un atelier de lucru, cu tematica Protocolul de la Montreal - 32 de ani de progres în refacerea stratului de ozon” , în cadrul căruia vor fi trecute în revistă principalele realizări obținute de Republicii Moldova în procesul implementării Protocolului de la Montreal, dar și se va discuta despre eforturile colective ale părţilor la Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal spre refacerea stratului de ozon pe parcursul ultimelor trei decenii.

 

Date de contact:

Secția politici de aer și schimbări climatice

tel: 0 22 204 -580;